Procurorii gorjeni cer arestarea lui Marin Condescu, retinut pentru delapidare si spalare de bani

Miercuri, 13 Noiembrie 2013, ora 18:15
1260 citiri
Procurorii gorjeni cer arestarea lui Marin Condescu, retinut pentru delapidare si spalare de bani

Procurorii au inaintat, miercuri dupa-amiaza, Tribunalului Gorj propunerea de arestare preventiva a presedintelui Consiliului de Administratie al Pandurii Targu Jiu, Marin Condescu, retinut pentru inselaciune, delapidare, fals in inscrisuri si spalare de bani.

Marin Condescu a fost audiat, miercuri, mai mult de patru ore, la sediul Parchetului Tribunalului Gorj, iar la iesire a refuzat sa raspunda intrebarilor jurnalistilor, spunand doar "La revedere".

Ulterior, Condescu a fost dus in arestul Politiei Judetene Gorj, insa intre timp ordonanta de retinere emisa pe numele sau a expirat, astfel ca acesta a plecat la stadionul din Targu Jiu.

Aici, Marin Condescu i-a salutat pe jucatorii echipei Pandurii Targu Jiu care se antrenau, iar acestia l-au aplaudat.

Procurorii au inaintat Tribunalului Gorj propunerea de arestare preventiva

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, procurorii au inaintat Tribunalului Gorj propunerea de arestare preventiva, pentru 29 de zile, a lui Marin Condescu.

O decizie similara a fost luata si in cazul liderului sindical Viorel Temelescu retinut, marti seara, pentru complicitate la inselaciune si fals. De asemenea, ordonanta de retinere pe numele lui Temelescu a expirat.

Marin Condescu a fost adus, miercuri, in jurul orei 11.15, din arestul Politiei Gorj la sediul Parchetului, el refuzand sa faca declaratii jurnalistilor prezenti.

De asemenea, miercuri dimineata la Parchetul Tribunalului Gorj a fost audiat, timp de aproximativ doua ore, si vicepresedintele Clubului Sportiv Pandurii Targu Jiu, liderul sindical Viorel Temelescu, care la finalul audierilor a fost dus din nou in arestul Politiei Gorj.

La sediul Parchetului Tribunalului Gorj s-a prezentat, miercuri, cu putin timp inainte de aducerea lui Condescu, si Madalina Berbecel, partenera de afaceri a acestuia.

#arestare condescu, #condescu pandurii , #Stiri Administratie