Primaria Capitalei cumpara 100 de autobuze electrice. In celelalte facem sauna

Vineri, 30 Iunie 2017, ora 11:22
1232 citiri
Primaria Capitalei cumpara 100 de autobuze electrice. In celelalte facem sauna
Foto:Arhiva Pixabay

Primaria Capitalei va achizitiona 100 de autobuze urbane electrice si statiile de incarcare aferente.

Acestea vor fi incluse pe linii din zona centrala a Bucurestiului sau in zonele aglomerate, potrivit unui proiect de hotarare pentru care Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) si-a dat acordul de principiu in sedinta de vineri dimineata.

Proiectul a fost adoptat in unanimitate, fara nicio obiectie, informeaza News.ro.

Potrivit acestuia, autobuzele vor avea podeaua coborata si vor fi dotate cu instalatie de ventilatie, aer conditionat si incalzire, precum si cu facilitati pentru accesul persoanelor cu handicap.

"Prin dotarea RATB cu un numar maxim de 100 de autobuze urbane electrice, cu podea total coborata, care vor fi dotate cu baterii de acumulatori si baterii de supercapacitori, se va realiza reducerea noxelor in centrul municipiului Bucuresti, deoarece autobuzul electric este "0" emisii poluante si, de asemenea, tractiunea electrica ofera un mers silentios, fara socuri la demaraj si la franare si, practic, se reduc zgomotul si vibratiile in zona centrala", se arata in proiectul de hotarare aprobat in sedinta de vineri a CGMB.

In proiectul aprobat de consilierii generali nu este prevazut la cat se ridica valoarea acestei investitii pe care ar urma sa o faca Primaria Capitalei.

Primaria Capitalei a anuntat, recent, lansarea unei licitatii pentru achizitia a 400 de autobuze EURO 6, a 100 de tramvaie si a 100 de troleibuze noi. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, sustinea ca in paralel se va derula si procedura de achizitie pentru instalarea internetului wireless gratuit in mijloacele de transport in comun.

Firea spunea ca a fost inceputa si o procedura pentru achizitia unei aplicatii pentru informarea calatorilor in legatura cu traseele mijloacelor de transport in compun, timpii de asteptare si de parcurgere a acestor trasee.

Asadar, Primaria Capitalei da bani pe 100 de autobuze electrice, care ar putea costa foarte mult, in conditiile in care mare parte dintre autobuzele, troleibuzele si tramvaiele din Bucuresti arata jalnic si nu au aer conditionat.

In martie, purtatorul de cuvant al RATB, Constantin Tobescu, declara ca din 1.000 de autobuze, 512 au aer conditionat, din 257 de tramvaie, doua au aceasta dotare, iar in ceea ce priveste troleibuzele, niciunul nu are aer conditionat. ...citeste mai departe despre "Primaria Capitalei cumpara 100 de autobuze electrice. In celelalte facem sauna" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Primaria Capitalei autobuze electrice, #autobuze electrice Bucuresti , #Stiri Administratie