Politistii din Iasi, scrisoare deschisa catre pietoni: Oameni buni, stim ca tentatia este mare!

Marti, 26 Februarie 2019, ora 20:59
729 citiri
Politistii din Iasi, scrisoare deschisa catre pietoni: Oameni buni, stim ca tentatia este mare!
Foto: Ziare.com Arhiva

O scrisoare deschisa destinata pietonilor care trec pe rosu a fost lansata marti in spatiul public de reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie Iasi.

"Draga pieton care traversezi pe rosu ca si cand semaforul ar fi optional, sa stii ca oamenii aceia care asteapta rabdatori sa se faca verde nu sunt nici plictisiti de viata si nici nu au mai mult timp de pierdut decat tine. Sunt pur si simplu civilizati, respecta legea, se respecta pe ei insisi, dar si pe cei din jur", isi incep scrisoarea reprezentantii IPJ Iasi.

Ei precizeaza inca de la inceputul epistolei ca "sanatatea nu poate fi rascumparata cu regrete".

"Oameni buni, stim ca tentatia e mare! Nu vezi nicio masina, nu e niciun politist in apropiere la acel moment, ai nevoie sa ajungi rapid intr-un loc... Ce mai conteaza ca e rosu? Ei bine, conteaza! Ce ar insemna sa traim, fiecare, dupa propriile reguli? Suntem cetatenii celei mai frumoase tari de pe planeta si avem drepturi! Corect. Avem insa si obligatii pe care, daca le respectam, ne pazim pe noi insine si nu le facem rau nici celor din jur. Daca nu le respectam insa, incasam amenzi si asta ar fi cea mai usoara consecinta. S-a dovedit deja ca principiul 'mie nu mi se poate intampla nimic' nu este valabil. Se poate, din pacate, si sanatatea nu poate fi rascumparata cu regrete", se mentioneaza in scrisoarea deschisa a politistilor din cadrul IPJ Iasi.

Epistola are si un Post Scriptum in care se mentioneaza ca "peste 3.400 de sanctiuni contraventionale au fost aplicate pietonilor in 2018. Peste 240 in luna ianuarie 2019. Majoritatea pentru traversare neregulamentara sau prin loc nepermis". ...citeste mai departe despre "Politistii din Iasi, scrisoare deschisa catre pietoni: Oameni buni, stim ca tentatia este mare!" pe Ziare.com

#scrisoare deschisa politisti Iasi pietoni , #Stiri Administratie