Lucian Vladescu - luxul unui inalt functionar de a fi inglodat in datorii

Marti, 28 Mai 2013, ora 11:00
10462 citiri
Lucian Vladescu - luxul unui inalt functionar de a fi inglodat in datorii
Foto: Lucian Dan Vladescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP)

Lucian Dan Vladescu, avocatul numit la conducerea Autoritatii de Achizitii Publice acum un an, este un functionar public care conduce o masina de lux, marca Jaguar, si detine mai multe proprietati. Veniturile declarate nu par a-i acoperi cheltuielile. Cu datorii de peste 250 de mii de euro, Vladescu a avut mereu restante la plata taxelor si a facturilor si, cu toate astea, se multumeste sa fie angajat la stat.

Vladescu detine doua locuinte in Bucuresti si una in judetul Teleorman, plus un teren de 1000 de mp la Corbeanca. Detine ceasuri, bijuterii si tablouri in valoare de 10.000 de euro si doua masini, un Citroen si un Jaguar, luate in leasing. De asemenea, Vladescu mai tine in banca peste 30.000 de euro.

Restante la energia electrica

Banii provin din avocatura, dupa cum sugereaza declaratia de avere. Cabinetul sau de avocat a inregistrat venituri de 100.000 de euro in 2011. Insa, cu doar un an in urma, cabinetul de avocatura era somat sa isi plateasca datoriile acumulate la furnizorul de energie electrica, in valoare de 2232 de lei, potrivit unei informari a administratorului complexului Azur, acolo unde cabinetul isi avea sediul. Pana la urma, societatea a fost radiata in mai 2012, luna in care a fost numit la conducerea ANRMAP.

Acum, Vladescu va trebui sa plateasca din salariul de bugetar ratele la cele cinci credite pe care le-a contractat in ultimii ani, a caror valoare depaseste 250.000 de euro.

Functie in barou, candidatura refuzata pentru neplata

Cu atatea datorii, Vladescu a ratat oportunitatea de a candida pentru o functie de consilier la Baroul Bucuresti, in anul veniturilor de 100.000 de euro din avocatura. "Are penalitati neachitate si neesalonate", s-a aratat in decizia de descalificare a viitorului sef al ANRMAP.

Vladescu a fost la un pas sa obtina un loc in boardul Eximbank, insa si-a inaintat demisia din functia de membru neexecutiv in Consiliul de Administratie in luna martie, inainte ca BNR sa aprobe numirea. Un fotoliu in boardul Eximbank ar fi rotunjit frumos veniturile inaltului functionar, daca ANRMAP si Eximbank nu s-ar judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie, fapt pentru care Vladescu ar fi devenit incompatibil.

Insa, fostul coleg de facultate si de an al premierului Victor Ponta s-a descurcat, pana la urma. Din luna martie, reprezinta statul in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, care se reuneste de doua ori pe an. Indemnizatia se ridica la nu mai putin de 20.000 de euro/an.

Lucian Vladescu nu si-a publicat declaratia de avere decat la data inscaunarii la ANRMAP, astfel ca nimeni nu stie care ii sunt veniturile bugetare din care este obligat sa-si achite datoriile si sa-si asigure confortul de zi cu zi.

#avere Lucian Vladescu, #Vladescu ANRMAP, #venituri Lucian Vladescu, #datorii Vladescu , #Stiri Administratie