Iohannis ii desemneaza pe Teodorovici si Plumb ministri interimari

Luni, 07 Ianuarie 2019, ora 17:15
908 citiri
Iohannis ii desemneaza pe Teodorovici si Plumb ministri interimari
Foto: Arhiva Administratia Prezidentiala

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, luni seara, decretele pentru numirile Rovanei Plumb si a lui Eugen Teodorovici la conducerile interimare ale Ministerului Dezvoltarii, respectiv Ministerul Transporturilor.

Premierul Viorica Dancila i-a transmis, luni, lui Klaus Iohannis, propunerile pentru asigurarea interimatelor celor doua ministere.

"Am propus desemnarea ministrilor interimari pentru a asigura continuitate in activitatea guvernamentala in toate domeniile, inclusiv la Transporturi si Dezvoltare, portofolii cheie in derularea unor proiecte importante de investitii. Este vital insa, avand in vedere contextul actual, sa gasim solutii definitive privind numirile titularilor pentru cele doua functii", e citata Dancila intr-un comunicat al Guvernului remis Ziare.com.

Odiseea unei remanieri

La jumatatea lunii noiembrie, Dancila i-a transmis lui Iohannis o lista cu sapte ministri pe care vrea sa ii inlocuiasca. Presedintele a semnat toate decretele, mai putin cele prin care erau inlocuiti Lucian Sova si Paul Stanescu, asa ca cei doi au fost fortati de colegi sa isi dea demisia.

Sesizata de coalitia de guvernare, in data de 19 decembrie, CCR a decis ca presedintele nu poate refuza revocarea unor ministri, daca premierul i-o cere.

Iohannis a amanat insa mai multe saptamani o decizie, dupa care a informat-o pe Dancila, inainte de Anul Nou, ca nu ii va numi pe Vasilescu si Draghici, iar pe 4 ianuarie Iohannis a anuntat oficial ca PSD trebuie sa "mai incerce o data". ...citeste mai departe despre "Iohannis ii desemneaza pe Teodorovici si Plumb ministri interimari" pe Ziare.com

#Iohannis guvern interimari Dancila Teodorovici , #Stiri Administratie