Guvernul a pus ochii pe banii adunati la Arad, unde s-a inregistrat excedent bugetar

Luni, 13 Mai 2019, ora 21:05
849 citiri
Guvernul a pus ochii pe banii adunati la Arad, unde s-a inregistrat excedent bugetar
Foto: Facebook / Primaria Municipiului Arad

Primaria Arad arata, intr-un comunicat de presa remis luni, ca Ministerul Finantelor a transmis o "solicitare fara precedent", Guvernul cerand informatii cu privire la veniturile anilor 2018-2019 si destinatia excedentului bugetar la 31 decembrie 2018.

Viceprimarul Calin Bibart acuza, in comunicatul de presa, ca Guvernul ar putea avea intentia "sa mai taie ceva bani din bugetul aradenilor".

"Am primit o adresa prin Trezoreria Arad de la Ministerul Finantelor. Este pentru prima data in istoria administratiei locale in care suntem intrebati de catre Guvernul Romaniei de soarta excedentului bugetar, de investitiile pe care le facem din acesta si cum sunt ele gandite. Aceasta solicitare ne ridica un mare semn de intrebare, de mirare si de atentionare ca nu cumva sa-i aduca gandul sa mai taie ceva bani din bugetul aradenilor. Pentru ca asa cum stiti, in ultimii ani, de fiecare data cand a venit cate o hartie de la Bucuresti a mai urmat una in care se mai luau niste bani de la aradeni", arata Bibart.

Conform sursei citate, excedentul este destinat investitiilor in Arad, iar banii nu au fost cheltuiti in anii anteriori fie pentru ca sunt alocati unor proiecte care se intind pe mai multi ani, fie pentru ca procedurile birocratice nu au permis inceperea unor lucrari la timp.

"Nu e vina aradenilor, nici a administratiei aradene ca de la Bucuresti avem legi din ce in ce mai proaste si mai incalcite astfel incat de la momentul la care iei decizia sa faci o investitie si pana reusesti s-o realizezi dureaza ani de zile. Nu e vina aradenilor ca atat Guvernul cat si Parlamentul nu au fost in stare sa aprobe bugetul decat in 16 aprilie", se mai arata in comunicatul de presa.

La inceputul acestui an, Primaria Arad a raportat un excedent bugetar de 168 de milioane de lei, mai mic decat in urma cu un an, cand era de 202 milioane de lei.

...citeste mai departe despre "Guvernul a pus ochii pe banii adunati la Arad, unde s-a inregistrat excedent bugetar" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#excedent bugetar Arad , #Stiri Administratie