Greva generală din Educație continuă și joi. Anunțul liderilor sindicali după noile negocieri cu Guvernul

Miercuri, 24 Mai 2023, ora 23:09
156 citiri
Greva generală din Educație continuă și joi. Anunțul liderilor sindicali după noile negocieri cu Guvernul
Guvernul a anunțat că nu le poate majora salariile angajaților din Educație FOTO arhivă ziare.com

Negocierile de miercuri seară, 24 mai, dintre sindicate și reprezentanții Guvernului privind greva angajaților din învățământ s-au încheiat fără un rezultat clar.

Liderii sindicatelor din Educație au anunțat că greva va continua și în ziua următoare.

Aceștia au precizat că vor anunța joi, 25 mai, la ora 12:00, după discuțiile cu colegii din țară, care va fi decizia în privința ofertei făcute de Guvern.

”Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare, greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12.00 vom comunica Guvernului oficial care e poziţia noastră”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

La rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, a afirmat că un răspuns va fi oferit joi.

”Să lăsăm colegii să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului care ajunge în această seară în fiecare unitate şcolară din România şi până mâine vor da un răspuns la această ofertă. Mâine va fi greva generală. Şi va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a arătat el.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale ”Alma Mater”, a afirmat că, în opinia sa, ”e un pas înainte faţă de situaţia de ieri”.

”Nu ştiu dacă este un pas suficient. Suntem pe muchie de cuţit. Încă nu se poate trage o concluzie astăzi. O parte ar vrea să continue protestul, altă parte…”, a declarat Hadăr.

Hadăr a fost întrerupt de Hăncescu, care l-a întrebat dacă vorbeşte de sistemul universitar şi a menţionat că mâine va continua greva.

”Am spus foarte clar, mesajele care vin până acuma sunt de respingere a acestei oferte, să fie foarte limpede, vedem până mâine când adunăm tot ce înseamnă consultarea”, a adăugat Hăncescu.

Preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a subliniat că joi va fi greva generală.

“Mâine va fi grevă generală, iar colegii sunt cei care în momentul vor primi acel material informativ din partea noastră vor transmite ferm care va fi poziţia lor pentru perioada imediat următoare. Oricum, mâine va exista un răspuns”, a afirmat Nistor.

Întrebat dacă va fi respinsă oferta Guvernului, cât ar putea dura această grevă, el a răspuns: “Nu poate să vă răspundă nimeni cât poate dura o grevă. Nimeni nu poate stabili acest lu ...citeste mai departe despre "Greva generală din Educație continuă și joi. Anunțul liderilor sindicali după noile negocieri cu Guvernul" pe Ziare.com

Portavionul special de pe care se pot lansa orice tip de drone se construiește în România
Portavionul special de pe care se pot lansa orice tip de drone se construiește în România
Șantierul naval din Galați construiește un portavion special de pe care vor putea decola drone de orice tip, aeriene, plutitoare și subacvative. Acesta a fost comandat de către Guvernul...
Premierul Marcel Ciolacu pregătește 50.000 de euro pentru o categorie de români: „Urmărește crearea unei noi clase de asistați sociali". Critici dure din partea unui cunoscut antreprenor
Premierul Marcel Ciolacu pregătește 50.000 de euro pentru o categorie de români: „Urmărește crearea unei noi clase de asistați sociali". Critici dure din partea unui cunoscut antreprenor
Octavian Bădescu, antreprenor implicat în mai multe afaceri de-a lungul timpului, și-a exprimat revolta la adresa Guvernului PSD+PNL, în contextul lansării noii ediții „Start-Up Nation"....
#greva educatie legea salarizarii, #negocieri, #guvern, #sindicalisti educatie, #majorari salariale , #Stiri Administratie

Curs valutar

1 EUR = 4.9771 RON

-0.0001

1 USD = 4.6576 RON

0.0516
  1. Guvernul dă cu o mână, dar ia cu cealaltă. Suma cu care a crescut salariul minim va fi tăiată de la bonurile de masă de la 1 iulie
  2. Autoritățile anunță un ritm bun pe un tronson din Autostrada Moldovei. Cum arată șantierul, la trei luni de la începerea lucrărilor FOTO&VIDEO
  3. Se schimbă cardurile bancare. Ce se modifică la plățile online
  4. Ce se schimbă pentru românii care vor să cumpere vechime pentru pensie. Modificări importante de la 1 iulie
  5. Calea ferată din România unde se va circula cu 160km/h a primit un important aviz. Județele prin care va trece traseul ei
  6. Undă verde pentru vânzarea unei bănci din România. Un grup italian își consolidează poziția pe piață
  7. Când vor fi listate la bursă cele trei companii de stat cerute prin PNRR: "Unii ar vrea, alţii nu prea"
  8. Un gigant financiar se luptă cu Elon Musk. Votul care l-ar putea costa zeci de miliarde de dolari pe șeful Tesla
  9. Petro-dolarii au devenit istorie! Arabia Saudită dă o lovitură puternică dolarului american
  10. Ce dobânzi primesc românii care împrumută statul pentru finanțarea deficitului bugetar. Noile emisiuni de titluri de stat