Depozitele de înmagazinare a gazului în România sunt pline în procent de 58,8%. Germania are în depozite 69,4% gaz, iar Ungaria - 51,7%. Media UE este de 69,4%.
”Suntem sub media pe UE şi departe de ţinta de 80% prevăzută pentru 1 noiembrie, dincolo de faptul că noi ar trebui să fim printre cei care trag media în sus, nu în jos, ca ţară producătoare, deci să ţintim un 90%, ceva. Germania, în ciuda balamucului şi criticilor, stochează. După noi se află Bulgaria, care măcar recunoaşte că are probleme şi nevoie de ajutor; şi Ungaria, care nu recunoaşte dar ştim că e condusă dezastruos şi a luat-o pe arătură cu politicile in energie”, susține expertul în politici publice, Sorin Ioniță.
Statele membre ale Uniunii Europene vor trebui să își umple rezervele de gaz la cel puțin 80% până în noiembrie pentru a se asigura că au suficiente rezerve pentru iarna viitoare, a decis joi Parlamentul European, printr-un vot de urgență acordat în contextul crizei energetice.
Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări recent că România va îndeplini acest obiectiv.
Regulamentul adoptat la nivelul UE mai prevede că:
- țările Uniunii și operatorii trebuie să depună eforturi pentru a asigura un nivel de umplere de 85%. În următorii ani, obiectivul va fi de 90%, pentru a proteja europenii de posibilele crize de aprovizionare;
- țările Uniunii trebuie să-și diversifice sursele de gaze naturale și să-și extindă măsurile luate pentru a asigura eficiența energetică;
- instalațiile de stocare a gazelor din UE vor căpăta statutul de infrastructură critică. Toți operatorii acestui tip de instalații vor fi obligați să obțină o certificare pentru a evita riscul ingerințelor străine. ...citeste mai departe despre "România, sub media UE la nivelul de stocare a gazului în depozite. Germania a ajuns la aproape 70%" pe Ziare.com