Fostul director al AJOFM Buzau, cercetat de DNA

Miercuri, 19 Iunie 2013, ora 16:35
1729 citiri
Fostul director al AJOFM Buzau, cercetat de DNA

Fostul director al AJOFM Buzau Adrian Fumu este cercetat de DNA pentru incompatibilitate si conflict de interese, fiind acuzat ca, in perioada 2011-2012, a semnat patru cereri de finantare pentru reconversie profesionala in favoarea unei firme la care era angajat ca manager de proiect.

Prejudiciul total se ridica la 1,462 milioane de lei, la care se adauga salariul pe care acesta l-a primit in perioada amintita.

Procurorii DNA sustin ca pe baza proiectelor aprobate de fostul director al AJOFM Buzau din perioada 2011-2012, firma Manager Consult SRL din Buzau a primit fonduri europene in valoare de 1,462 de milioane de lei in cadrul Programului POSDRU "Acces-parteneriat pentru integrare sociala".

Procurorii anticoruptie au sesizat si DLAF cu privire la gestionarea fondurilor europene de reconversie profesionala derulate cu firme private de catre AJOFM, precum si Ministerul Muncii, toate cele trei institutii declansand propriile anchete.

Adrian Fumu a fost director al AJOFM Buzau in perioada 2011 si pana in februarie 2013.

#Adrian Fumu conflict interese, #Fumu AJOFM Buzau, #Adrian Fumu fonduri europene, #ancheta coruptie Fumu Buzau , #Stiri Administratie