Euronews: Romanii, hotarati, cer ajutorul Uniunii Europene

Marti, 14 Februarie 2017, ora 11:28
1367 citiri
Euronews: Romanii, hotarati, cer ajutorul Uniunii Europene
Foto: Arhiva Ziare.com

Miscarea cetateneasca de protest din Romania, care nu tolereaza coruptia, revendica valorile democratice ale Uniunii Europene, in timpul manifestatiilor fara precedent de la caderea comunismului.

"De obicei, Romania este la frontiera de est a Uniunii Europene, dar, din cand in cand, ne aflam in centru, in inima acesteia, iar acest lucru se intampla acum. Cred ca oamenii, in ziua de astazi, impartasesc valorile comune ale Uniunii Europene si cred ca acesta este un mesaj puternic pentru intreaga lume, inclusiv pentru vecinii nostri", explica analistul Dan Ionescu pentru Euronews.

Membra a UE din 2007, Romania, alaturi de Bulgaria, face obiectul unei monitorizari anuale din partea UE, pentru a lupta mai bine impotriva coruptiei endemice.

In urma unei ordonantei controversate, adoptata in noaptea de 31 ianuarie, Comisia Europeana a criticat masurile Guvernului roman si a cerut Bucurestiului sa nu faca pasi in spate in lupta impotriva coruptiei.

Acest lucru nu a fost suficient pentru manifestanti, chiar daca, ulterior, Guvernul a abrogat ordonanta.

"Ne simtim putin incurajati, dar vrem mai mult decat simple cuvinte. Si nu stiu cum poate interveni Uniunea Europeana in Romania, pentru ca, in prezent, politicienii romani ne spun ca nu mai vor UE in Romania, iar retorica lor este bazata pe nationalism, spun ca Romania ar trebui sa indeparteze pe cat de mult posibil de Uniunea Europeana. Iar noi suntem impotriva acestui lucru!", spune nervos Bogdan, un consilier financiar in varsta de 27 de ani.

Doua saptamani de iesit in strada: O romanca a protestat tocmai in Oceanul Arctic

De la Bucuresti, manifestantii lanseaza, politicos, un SOS catre Uniunea Europeana, scrie Euronews pe site.

"Vrem ca Uniunea Europeana sa ne ajute in aceasta problema a coruptiei, pentru ca nu ne mai simtim reprezentati in Guvernul nostru, in Parlamentul nostru, nu mai avem reprezentare. Chiar daca Uniunea Europeana spune ca vrea sa ne ajute, pastreaza distanta, ne lasa sa ne gestionam singuri. Nu putem sa gestionam acest lucru, nu mai putem sa il gestionam in aceasta tara. In toate tarile din Europa unde am mers, am vazut state dezvoltate, infrastructura, spitale, vreau acest lucru pentru tara mea, nu in 10 ani, acum!", subliniaza Alexandru, care lucreaza in industria de telecomunicatii.

Citeste mai departe despre "Euronews: Romanii, hotarati, cer ajutorul Uniunii Europene" pe Ziare.com.

#proteste ajutor UE, #Romania justitie UE, #proteste presa straina , #Stiri Administratie