Românii vor putea lua credit garantat de stat pentru nuntă sau botez. Anunțul făcut de premierul Ciucă, de Ziua Familiei

Duminica, 15 Mai 2022, ora 10:45
1097 citiri
Românii vor putea lua credit garantat de stat pentru nuntă sau botez. Anunțul făcut de premierul Ciucă, de Ziua Familiei
Românii vor putea lua credite garantate de stat pentru nuntă FOTO Pixabay

Premierul Nicolae Ciucă anunţă duminică, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei şi a Zilei Familiei Române, că în scurt timp, programul Family Start, prin care sunt sprijinite "familiile la început de drum", prin credite garantate de către stat "pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie", va fi aprobat în şedinţă de Guvern.

„Pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. Rolul acestei instituţii este să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii la un loc. Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră.

Am anunţat deja două proiecte dedicate familiilor în pachetul “Sprijin pentru România”. Decontăm procedurile de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, şi ne dorim să oprim declinul demografic. Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în şedinţă de Guvern.

Acordăm o atenţie specială familiilor vulnerabile, în situaţii de risc. Din păcate, avem 1,3 milioane de copii afectaţi de sărăcie sau excluziune socială în România. Un copil din trei nu are acces la servicii medicale şi riscă să fie abandonat în grija statului. Este motivul pentru care finalizăm planul de acţiune prin care instituim la nivel national “Garanţia pentru copii”. E datoria noastră să ne asigurăm că toţi copii au acces la servicii de bază fundamentale.

În paralel, Guvernul României lucrează la proiectul de Lege pentru prevenirea separării copilului de familie şi la implementarea programelor asumate în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. Avem la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru crearea cadrului legislativ şi construirea unei reţele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili.

Dar azi, solidaritatea noastră, sprijinul acordat în şi pentru familii le regăsim şi în căldura cu care românii au primit în casele lor familiile care au fugit din calea războiului din Ucraina. Siguranţa de care ne bucurăm acasă, în familie, ne ajută să preţuim bucuria de a fi alături de cei dragi şi să putem oferi protecţie celor siliţi să î ...citeste mai departe despre "Românii vor putea lua credit garantat de stat pentru nuntă sau botez. Anunțul făcut de premierul Ciucă, de Ziua Familiei" pe Ziare.com

#nunta, #botez, #credite, #guvern , #Stiri Administratie

Curs valutar

1 EUR = 4.9768 RON

-0.0002

1 USD = 4.5625 RON

-0.0170
  1. Revoluție în energie anunțată de China! Beijingul susține că a găsit modalitatea de a renunța la combustibilii fosili
  2. Soarta celui mai mare combinat din țară atârnă de un fir de ață. „Pentru muncitori, situația este îngrijorătoare, dar speranțe există”
  3. Cum rămâne cu pensiile pentru grupe de risc și condiții grele. Ajutoarele și compensațiile pe care le vor primi vârstnicii în 2025
  4. Semnalele care anunță o posibilă mare criză economică, asemănătoare celei din 1930. Cum să te pregătești pentru „furtună". Economist: „Trebuie să avem o strategie"
  5. Polonezii, supărați că ouăle românești sunt importate peste producția internă. Cum a reușit România să depășească la raft fermierii din Polonia
  6. Taximetriștii câștigă „războiul” cu Uber și Bolt: După 10 ani de proteste, ultimele promisiuni și sancțiunile ANAF împing românii înapoi în mașinile galbene
  7. Ungaria vrea gaz românesc din Marea Neagră: "Va fi singura sursă nouă din regiune". Replica ministrului Burduja
  8. Statul vrea să controleze o firmă înființată de un gigant al petrolului din Rusia și care a trecut prin mâinile unui fugar moldovean. Legătura cu companiile strategice din România
  9. România face front comun cu liderii europeni la Bruxelles pentru „Reînarmarea Europei”. „Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, pentru care am alocat fonduri”
  10. Ministrul Finanțelor va prezenta Comisiei Europene noile taxe fiscale care vor fi introduse în România. De când vor intra în vigoare