Pilotii americani sunt incantati de elicopterul care va fi fabricat in Romania: O capodopera. Puternic si foarte fiabil

Vineri, 14 Iulie 2017, ora 08:26
2127 citiri
Pilotii americani sunt incantati de elicopterul care va fi fabricat in Romania: O capodopera. Puternic si foarte fiabil
Foto:Twitter/Airbus Helicopters

Doi piloti americani care lucreaza pentru divizia din Statele Unite a Airbus Helicopters au declarat ca modelul de elicopter H215, care urmeaza sa fie fabricat in Romania, este unul dintre cele mai bune pe care le-au pilotat in cariera lor, avand calitati precum putere foarte buna si fiabilitate chiar in conditii de zbor dificile.

Del E. Livingston si-a inceput cariera de pilot de elicopter in 1968, in razboiul din Vietnam. Era epoca de glorie a batranelor Huey (Bell UH-1 Iroquois), iar Livingston era pilot de elicopter de evacuare medicala.

Era o alta epoca in materie de tehnologie a elicopterelor spre comparatie cu cea actuala.

"Un elicoper de acum, cum este H215, este mult mai usor de pilotat. Conceptia elicopterului este exceptionala, este ca o masina noua", a spus Livingston, pentru News.ro.

Fostul pilot din razboiul din Vietnam, cu o lunga cariera ulterioara in sectorul aeronautic militar si civil din Statele Unite, este acum vicepresedinte al American Eurocopter Corporation si cunoaste bine toate elicopterele americane si europene intrate pe piata in ultimele decenii.

Pilotul veteran stie care sunt punctele forte ale modelului H215, care si-a facut deja intrarea pe piata americana.

"H215 este o continuare a conceptului Puma, au continuat in permanenta sa-l imbunatateasca. Pentru un pilot, este foarte usor de operat, pare, de fapt, un model mult mai mic, desi este un elicopter mare. Si ofera siguranta, ceea ce este foarte important", a explicat Livingston.

Pilotul american a testat recent modelul H215 in conditii dificile de operare, in America de Sud, pe un traseu prin Chile, Peru, Ecuador si Bolivia.

"In 140 de ore de zbor nu am avut nicio problema. Elicopterul are un avantaj legat de mentenanta, pentru ca aceasta nu consuma timp. Pentru un pilot, senzatia este ca este foarte robust si foarte bine construit", a mai spus Livingston.

Un alt pilot american cu experienta care a zburat la comanda unui H215 este Brian Neuhoff, manager certified training al subsidiarei Airbus Helicopters din Grand Prairie, Texas.

"Prima impresie: usurinta de manevrare si putere. Este o capodopera de elicopter, foarte stabil si cu multa putere, foarta multa putere, si este o placere sa il pilotezi", a spus Neuhoff, pentru News.ro.

Citeste mai departe despre "Ce spun doi piloti americani despre elicopterul care va fi fabricat in Romania: O capodopera. Puternic si foarte fiabil" pe Ziare.com.

#elicopter fabricat Romania, #Airbus Helicopters, #elicopter H215 , #Stiri Administratie