Angajații care pierd sporul de 25% din salariu pentru suprasolicitare neuropsihică. A fost declarat neconstituțional de CCR

Miercuri, 24 Mai 2023, ora 13:25
157 citiri
Angajații care pierd sporul de 25% din salariu pentru suprasolicitare neuropsihică. A fost declarat neconstituțional de CCR
Sesizarea către Curtea Constituţională s-a referit, prin urmare, la încălcarea principiului bicameralismului FOTO Hepta

Curtea Constituţională a admis miercuri, 24 mai, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR şi partidului Forţa Dreptei pe legea prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate primeşte spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică.

„Decizia demontează strategia PSD-PNL de a majora veniturile unor categorii de funcţionari aleşi pe sprânceană, cu ignorarea principiilor egalităţii în drepturi şi legalităţii, dar şi a regulilor parlamentare”, a transmis USR, într-un comunicat de presă.

„A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat constată că Legea pentru modificarea anexei nr.I a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională. În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, fiind înfrânte prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 75. Curtea a constatat că legea adoptată de Camera de reflecţie viza un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale «Învăţământ», iar forma legii adoptată în Camera decizională a vizat şi un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie». Astfel, adoptată, aceasta apare ca o iniţiativă exclusivă a Camerei decizionale, care nu se circumscrie obiectului de reglementare avut în vedere de Camera de reflecţie”, arată comunicatul de presă al CCR.

Pe 21 martie, USR a sesizat Curtea Constituţională, alături de Forţa Dreptei, pe legea PSD-PNL prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate primeşte spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică.

„De sporuri pentru condiţii vătămătoare pentru unii funcţionari ar fi avut bani PSD şi PNL. De sporuri pentru complexitatea muncii şi suprasolicitare neuropsihică pentru alţi funcţionari, de la ANI, au găsit bani. De creşteri de 50% pentru oamenii lor dintr-o instituţie au găsit iar bani, după cum s-a văzut marţi, când PSD şi PNL au votat cu două mâini majorări de salarii la AFM. De maşini de 4,4 miliarde de lei au avut bani. De pensii speciale au avut şi au bani. Doar pentru învăţători şi profesori nu au bani PSD şi PNL”,a afirmat deputatul USR Cristian Seidler, potrivit comunicatului de presă ...citeste mai departe despre "Angajații care pierd sporul de 25% din salariu pentru suprasolicitare neuropsihică. A fost declarat neconstituțional de CCR" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CCR, #spor, #solicitare neuropsihica, #ani , #Stiri Administratie