Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Alertă alimentară: 12 tone de portocale contaminate cu pesticide, retrase de pe piață de un lanț de hypermarketuri din România

Alertă alimentară: 12 tone de portocale contaminate cu pesticide, retrase de pe piață de un lanț de hypermarketuri din România

Carrefour România a anunțat joi, 6 ianuarie, că retrage de la comercializare peste 12 tone de portocale cu reziduuri de pesticide peste limita admisă. În plus, potrivit companiei, există suspiciuni de fraudă și în privința țării de origine a fructelor.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, a declarat, joi, pentru Agerpres, că în această situaţie de schimbare a originii produselor există o suspiciune de fraudă, iar dacă se va constata acest lucru, după finalizarea anchetei, vor fi informate şi organele abilitate.

”Dintr-un lot de 20 de tone de portocale au fost vândute 12,4 tone către un depozit şi diferenţa către alte două judeţe, Dâmboviţa şi Ilfov, iar aceste 12,4 tone s-au dus la Carrefour. Cei de la depozitul care a făcut distribuţia către supermarketuri spun că din eroare umană, când s-a făcut sortarea, deşi ele erau în cutii de Egipt, le-au schimbat în cutii de Grecia şi cu etichete de Grecia. Ele sunt origine Egipt, dar s-au pus la raft cu origine Grecia şi acum şi-au dat seama că a fost o eroare umană!!!. Eu suspicionez că este cu intenţie flagrantă de a schimba originea. Susţin că este o suspiciune de fraudă. Ancheta este încă în derulare, dar dacă constatăm că este o fraudă vom informa şi organele abilitate”, a precizat Ponea.

Potrivit vicepreședintelui ANSVSA, portocalele au fost comercializate în perioada 23 decembrie - 5 ianuarie, iar în prezent se fac retrageri, consumatorii fiind rugaţi să le readucă pentru a primi contravaloarea lor.

”Nu tolerăm astfel de practici frauduloase care pun în pericol sănătatea publică şi dezinformează consumatorii”, a adăugat Ponea

Pe site-ul Autorităţii a fost postată o atenţionare de rechemare produse neconforme primită din partea Carrefour România.

”Vă informăm că urmare a notificării primite din partea furnizorului Andros Stil SRL, Carrefour RomâniaSA a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a articolului menţionat mai jos. Motivul rechemării: depăşire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos), se arată în anunţ.

Astfel, detaliile despre produs sunt: Portocale Calibru 4-5, Origine: Egipt, EAN: 2908513000000, Lot: 63585. Produsele au fost comercializate în perioada: 23.12.2021 - 05.01.2022. Originea produsului a fost menţionată eronat pe ...citeste mai departe despre "Alertă alimentară: 12 tone de portocale contaminate cu pesticide, retrase de pe piață de un lanț de hypermarketuri din România" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 343 ori