O companie low-cost introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti. Care vor fi orele de decolare

Miercuri, 16 Februarie 2022, ora 18:04
883 citiri
O companie low-cost introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti. Care vor fi orele de decolare
Compania BlueAir va introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti FOTO Pixabay

Compania BlueAir va introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti.

Acest lucru se va întâmpla începând cu 1 aprilie. Biletele pentru această rută sunt disponibile pe site-ul companiei.

De la Iaşi, avioanele vor decola zilnic către Bucureşti la orele 5.00 şi 15.00, zborurile retur fiind programate la 6.35 şi 16.35. Pe site-ul companiei aeriene se pot achiziţiona bilete pentru această rută.

Blue Air are în prezent trei zboruri pe săptămână între Iaşi şi Bucureşti, în timp ce Tarom are între două şi patru curse zilnice de la Iaşi către capitala ţării.

Cât priveşte zborurile externe pe care Blue Air intenţiona să le deschidă pe aeroportul din Iaşi, acestea au fost amânate pentru luna iunie. Este vorba despre cursele către Barcelona, Paris, Roma, Bruxelles şi Koln.

Pe de altă parte, aeroportul ieşean anunţă pe pagina de Facebook că din luna martie vor fi reintroduse nouă rute externe suspendate în primele două luni ale anului din cauza pandemiei.

Conducerea aeroportului susţine totodată că traficul a crescut cu 180 la sută în ianuarie 2022 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ajungând la 53.756 pasageri. ...citeste mai departe despre "O companie low-cost introduce două zboruri pe zi între Iaşi şi Bucureşti. Care vor fi orele de decolare" pe Ziare.com

Creșterea taxelor locale cu 30% i-a revoltat pe oameni. Cum apără primarul decizia
Creșterea taxelor locale cu 30% i-a revoltat pe oameni. Cum apără primarul decizia
Taxele locale cresc în lanț la începutul anului 2025. Dacă în București creșterea a fost de doar 10%, alte localități vor să strângă mai mulți bani, pe fondul măsurilor de austeritate...
#blue air, #avion, #zboruri, #Bucuresti, #Iasi , #Stiri Administratie

Curs valutar

1 EUR = 4.9765 RON

0.0006

1 USD = 4.8238 RON

-0.0046
  1. Noul Cod de urbanism. Vor fi permise garaje, stații de încărcare, chiar și case fără autorizație de construire
  2. De la București la Chișinău, pe autostradă. Când va fi posibilă "minunea": "Lucrările vor demara la începutul lunii februarie"
  3. Putin stă pe o bombă cu ceas: Prăbușirea puterii președintelui s-a pus în mișcare, după ultima mutare
  4. Revoltă între prosumatori după ce cota redusă de TVA a fost aplicată haotic. „Nu putem tolera interpretarea discreționară a legii”
  5. Atenția la noile oferte pentru energie electrică. „Oferte „bune”, cu prețuri de până la 13 ori mai mari decât prețul plafonat”
  6. A8, autostrada uitată a Moldovei: Ce progrese pot spera cei din nord-estul țării să vadă în 2025. „Oamenii trebuie să înțeleagă că problema ține foarte mult de bani”
  7. Putin a ascuns criza din spatele ușilor închise: Totul a ieșit la iveală în Rusia, după dezvăluirile de la Harvard
  8. Cea mai recentă măsură de pe masa Guvernului Ciolacu, o „bombă cu ceas". Un cunoscut economist român pune „tunurile" pe alianța PSD+PNL+UDMR: „Scamatorie fiscală, demnă de o țară din lumea a treia"
  9. Europa în fața unei crize profunde. Avertismentul unui antreprenor român: „Dacă până acum Europa era în disputa cu Rusia, acum SUA vor începe o confruntare cu UE”
  10. Fenomen nemaivăzut la Washington: Măsura SUA care lovește o companie americană și ”zguduie Kremlinul”