Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, susține că fondurile alocate la rectificarea bugetară pentru Sănătate sunt suficiente.
Conform acestuia, banii ajung pentru a acoperi cheltuielile de zi cu zi din sistemul sanitar, inclusiv tratamentul pentru pacienții care suferă de HIV/SIDA, pentru cei cu tuberculoză și pentru plata personalului din centrele de vaccinare.
"Am avut o discuţie cu cei din conducerea ministerului, pe care o să o continuăm, dar în mod special şi despre această parte financiară şi pot să asigur pe toată lumea că la rectificarea bugetară, care a apărut aseară în Monitorul Oficial, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au primit fondurile necesare pentru continuarea activităţii şi aceste fonduri sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile de zi cu zi din sistemul sanitar, inclusiv legat de programe, inclusiv pentru bolnavii HIV-SIDA, pentru tuberculoză şi inclusiv pentru plata centrelor de vaccinare", a spus Cseke Attila.
De asemenea, Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a afirmat că cel mai important lucru este menţinerea capacităţii unităţilor sanitare de gestionare a pandemiei, susţinând ca doreşte să menţină decizia ca spitalele să aibă fluxuri mixte COVID şi non-COVID.
De asemenea, Cseke Attila s-a referit şi la începerea anului şcolar, precizând că scopul autorităţilor este de a asigura menţinerea prezenţei fizice a elevilor.
Ministrul demisionar al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că este "dramatică" situaţia fondurilor pentru programele naţionale de sănătate, precum cel de vaccinare şi pentru bolnavii de HIV-SIDA şi tuberculoză, iar dacă la rectificare nu se vor aloca fonduri, s-ar putea ca accesul la medicamente al acestor bolnavi "să fie restricţionat". ...citeste mai departe despre "Fondurile alocate pentru Sănătate la rectificarea bugetară sunt suficiente, susține Cseke Attila" pe Ziare.com