Consiliul Județean Iași a formulat mai multe propuneri către autoritățile de la București și proiectant în ceea ce privește traseul autostrăzii A8, pe segmentul care tranzitează județul Iași.
Potrivit cotidianului Ziarul de Iași, recomandările CJ au fost stabilite în contextul intenției autorității județene de a amenaja parcuri industriale în proximitatea viitoarei autostrăzi. În același timp, CJ vrea o conectare cât mai eficientă a orașelor de pe traseu cu autostrada.
În principal, administraţia judeţeană vrea că autorităţile centrale şi proiectantul să ţină cont de planurile de investiţii ale Consiliului Judeţean, în special parcurile industriale, dar şi de o conectare cât mai eficientă a autostrăzii cu oraşele de pe traseu şi cu Aeroportul Internaţional Iaşi.
Opt propuneri au fost formulate în urma dezbaterii recente care a avut loc în cadrul unui grup interinstituţional creat de CJ pentru coordonarea, la nivelul Iaşului, a măsurilor privind construirea autostrăzii. CJ a trimis recomandările atât Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cât şi proiectantului proiectului, societatea Consitrans.
Trei dintre recomandările Consiliului Judeţean Iaşi privind traseul A8 prin judeţ fac referire la intenţia administraţiei de a amenaja parcuri industriale. În context, CJ solicită ca traseul din zona Paşcaniului să fie repoziţionat, pentru ca parcul să aibă o conectivitate mai bună la autostradă.
Legături ale autostrăzii cu centura şi alte drumuri
O recomandare a Consiliului Judeţean Iaşi vizează ca proiectarea lucrărilor la autostradă să aibă în vedere şi fructificarea relaţiei cu oraşul Iaşi, prin varianta sudică a centurii ocolitoare, în condiţiile în care, în prezent, se lucrează şi la studiile tehnice aferente bretelei Uricani - Dacia. „Pentru degrevarea traficului rutier pe DN 28, de la ieşire prin cartier Păcurari până la intrarea pe autostradă prin nodul rutier din zona Leţcani, propunem ca acesta să aibă o conexiune şi cu şoseaua de centură a municipiului în rondul Uricani. Prin această conexiune poate fi preluat traficul din zona de sud a municipiului Iaşi (Nicolina, CUG - n.r.) şi cel de pe şoseaua de centură din direcţia Vaslui, fără să mai fie aglomerată porţiunea Iaşi - Leţcani. Această porţiune a fost denumită ca fiind breteaua Leţcani Vest - Uricani”, se arată în ad ...citeste mai departe despre "Cum va fi conectată „Autostrada Unirii” cu municipiul Iași. Care sunt variantele de traseu în județ" pe Ziare.com