Amenzi uriașe pentru operatorii reţelelor de distribuţie a energiei electrice. "Inspectorii au constatat depăşiri frecvente ale intervalului de 3 luni pentru citirea indexului"

Joi, 19 Ianuarie 2023, ora 13:30
548 citiri
Amenzi uriașe pentru operatorii reţelelor de distribuţie a energiei electrice. "Inspectorii au constatat depăşiri frecvente ale intervalului de 3 luni pentru citirea indexului"
Contoare care afișează indexul FOTO Pixabay

Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă a anunţat joi, 19 ianuarie, că instituţia a aplicat, din nou, amenzi contravenţionale operatorilor reţelelor de distribuţie a energiei electrice, în valoare totală de 2,4 milioane de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru depăşirea frecventă a perioadei de 3 luni în care trebuie citite contoarele.

”La sfârşitul anului 2022 am dispus acţiuni de control inopinate la operatorii de distribuţie a energiei electrice, prin care am verificat modul de îndeplinire a obligaţiei de citire a indexului grupului de măsurare a energiei electrice la un interval de timp care nu trebuie să depăşească 3 luni, în cazul clienţilor casnici, aşa cum prevede art. 45 alin. (10) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

În urma finalizării acţiunilor de control, inspectorii au constatat depăşiri frecvente a intervalului de 3 luni pentru citirea indexului grupului de măsurare a energiei electrice, toţi operatorii de distribuţie verificaţi fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale”, a declarant, joi, Dumitru Chiriţă, citat într-un comunicat de presă transmis de ANRE.

Ce amenzi s-au dat

Potrivit documentului citat s-au aplicat următoarele amenzi:

E-Distribuţie Muntenia 400.000 leiE-Distribuţie Banat 400.000 leiE-Distribuţie Dobrogea 400.000 leiDistribuţie Energie Electrică România 400.000 leiDistribuţie Energie Oltenia 400.000 leiDelgaz Grid 400.000 lei

Instituţia precizează că va continua să monitorizeze respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia orice încălcări care afectează consumatorii de energie electrică şi gaze naturale.

”Fac precizarea că începând cu data de 16.12.2022, amenda contravenţională pentru nerespectarea de către operatorul de distribuţie a obligaţiei de citire a indexului grupului de măsurare al clientului final casnic la un interval de timp de maximum 3 luni s-a modificat şi este cuprinsă între 100.000 lei şi 1.000.000 lei. Amenzile contravenţionale aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”, a mai transmis Chiriţă. ...citeste mai departe despre "Amenzi uriașe pentru operatorii reţelelor de distribuţie a energiei electrice. "Inspectorii au constatat depăşiri frecvente ale intervalului de 3 luni pentru citirea indexului"" pe Ziare.com

Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat marți, 26 martie, schema de susținere a energiei regenerabile prin Contracte pentru Diferență (CfD). Într-un...
#ANRE, #Amenzi, #distributie, #energie electrica, #index , #Stiri Administratie