Cum țepuiau statul mai multe case de amanet. Șase kilograme de aur au fost confiscate de polițiști

Joi, 19 August 2021, ora 13:43
1397 citiri
Cum țepuiau statul mai multe case de amanet. Șase kilograme de aur au fost confiscate de polițiști
6 kilograme de aur au fost confiscate FOTO IGPR

Oamenii legii au desfășurat ample percheziții joi, 19 august, la sediile mai multor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală, potrivit unui comunicat de presă al poliției.

Polițiștii au ridicat aproximativ 6 kilograme de aur de la cele 4 case de amanet vizate.

„Aproximativ 6 kg de aur au fost ridicate de polițiștii din Galați, în cadrul unor percheziții care s-au desfășurat la sediile mai multor societăți comerciale, din municipiul Galați, bănuite de evaziune fiscală.

La data de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați au efectuat 9 percheziții domiciliare, în municipiul Galați, la sediile și punctele de lucru a 4 societăți comerciale bănuite că ar fi desfășurat activități de comercializare și prelucrare de bijuterii din metale prețioase, fără a evidenția în actele contabile respectivele operațiuni comerciale.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, circa 6 kg de aur și au fost indisponibilizați aproximativ 52.000 de lei”, potrivit unui comunicat de presă al IGPR.

Prejudiciul estimat este de aproximativ un milion și jumătate de lei.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2021, cele 4 societăți comerciale ar fi prestat activități de comercializare și prelucrare de bijuterii confecționate din materiale prețioase, precum și servicii de amanet pentru astfel de produse, fără ca veniturile realizate să fie înregistrate, în totalitate, în evidențele contabile și, în anumite cazuri, fără ca activitatea să fie autorizată în condițiile legii.

Prejudiciul parțial, stabilit până la acest moment, este de aproximativ 1.500.000 de lei.

În continuare, polițiștii, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, efectuează cercetări pentru administrarea probatoriului în cauză, având ca obiect comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată”, se arată în sursa citată.

La acțiune, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. ...citeste mai departe despre "Cum țepuiau statul mai multe case de amanet. Șase kilograme de aur au fost confiscate de polițiști" pe Ziare.com

#aur, #amanet, #evaziune fiscala , #Stiri Administratie