Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Alege furnizorul preferat de energie electrică și gaze naturale

Alege furnizorul preferat de energie electrică și gaze naturale


Din 1 ianuarie 2021 consumatorii casnici și cei comerciali au șansa de a-și alege un furnizor energie electrică și gaze naturale pe care îl preferă, în funcție de consumul mediu și de ofertele jurnizorilor din piață. Transferul de la un furnizor la altul este posibil datorită liberalizării complete a pieșei de electricitate, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). De aceea, este important ca fiecare persoană să compare ofertele mai multor companii și să o aleagă pe cea care răspunde cel mai bine nevoilor lor.

În ceea ce îi privește pe consumatorii care au rămas în piaţa reglementată, acesțtia trebuie să știe că au la dispoziție două variante: fie să rămână cu vechile contracte şi să plătească automat preţuri de serviciu universal, care vor fi mai mari cu un procent între 13 și 26%, fie să încheie alte contracte în piaţa liberă. Un aspect demn de menționat este acela că nu este vorba doar despre cel mai mic preț, ci despre alegerea prețului corect în funcție de tipul de consum care există și de profilul de consumator.

Există câteva aspecte foarte importante de urmărit atunci când se face evaluarea unui furnizor de energie electrică sau a unui furnizor gaze naturale.

Prețul stabil

Atât consumatorii casnici, cât și cei non-casnici trebuie să acorde o atenție sporită prevederilor contractuale care se referă la un preț stabil pentru un număr mai mare de luni, care să nu fie modificat de fluctuații mari, în funcție de factori care nu au legătură cu nivelul de consum al beneficiarului.

Plătești cât consumi

Un alt element important de care este necesar să se țină cont în alegerea furnizorului de energie electrică este posibilitatea de a plăti exact cât consumi. Acest beneficiu se referă la faptul că un consumator casnic sau non-casnic trebuie să aibă posibilitatea de a trimite într-o manieră simplă și ușoară indexul care arată cantitatea de energie consumată. Pe baza indexului se va emite factura care va trebui achitată într-un termen de 15 până la 30 de zile de la data emiterii. În absența comunicării indexului, de obicei, se realizează o estimare a consumului pe baza istoricului de consum comunicat către operatorul de distribuție. De aceea, consumatorii trebuie să se asigure că transmit indexul în fiecare lună pentru a se emite factura doar pe cantitatea de energie sau gaze naturale care a fost consumată.

Libertatea de a alege

Până în 2021, un consumator rezidențial sau comercial era arondat unui furnizor de energie electrică sau unui furnizor de gaze naturale în funcție de adresa locului de consum, pe care nu îl putea schimba. Odată cu liberalizarea pieței de energie, oricine are libertatea de a alege o ofertă care să i se potrivească. Astfel, dacă locuiește în nordul țării poate să aleagă o companie din Muntenia, iar dacă locuiește la mare, poate opta pentru o companie din vestul României.

Este important de înțeles faptul că, indiferent de furnizorul ales, nu se schimbă o serie de aspecte. În primul rând, operatorul de rețea din zona în care se găsește locul de consum. În al doilea rând, va exista o continuitate în alimentare și în ceea ce privește calitatea tehnică a energiei electrice deoarece acestea sunt dependente de rețeaua electrică la care este racordat imobilul. În final, va rămâne același serviciul de remediere în cazul întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 334 ori
Citeste mai multe despreenergie electrica gaze furnizor