Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei cere autoritatilor romane sa sustina "activitatea remarcabila a DNA"

Luni, 16 Octombrie 2017, ora 16:23
771 citiri
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei cere autoritatilor romane sa sustina "activitatea remarcabila a DNA"
Foto: Arhiva Ziare.com

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) solicita autoritatilor romane sa sustina politic si financiar activitatea remarcabila a Directiei Nationale Anticoruptie, respectand cadrul legal si necesitatea unei lupte eficiente impotriva coruptiei si a abuzului de autoritate.

Cererea vine dupa ce APCE a adoptat o rezolutie intocmita de parlamentarul german crestin-democrat Bernd Fabritius, in care este criticata situatia din Romania, Republica Moldova, Bulgaria, Polonia si Turcia.

Rezolutia a primit 47 voturi pentru, 7 contra si 2 abtineri, informeaza Initiativa pentru o Justitie Curata.

Astfel, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei mai solicita partidelor politice din tara noastra sa asigure respectarea rolului esential si autoritatii Curtii Constitutionale si Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

De asemenea, autoritatile trebuie sa revizuiasca cat mai curand posibil legislatia penala prin implementarea deciziilor Curtii Constitutionale care a declarat drept neconstitutionale un numar important de articole din Codul penal si din Codul de procedura penala, concentrandu-se pe combaterea coruptiei si abuzul de autoritate prin implementarea recomandarilor Comisiei de la Venetia si GRECO, mai arata APCE.

Adunarea mai face apel la autoritatile romane sa sustina o dezbatere publica adecvata privind criteriile constitutionale pentru ridicarea imunitatii parlamentare si sa adopte criterii clare in acest sens, respectand recomandarile Comisiei de la Venetia.

Tara noastra trebuie sa se si asigure ca principiul separatiei puterilor este respectat de guvern si sistemul judiciar in ceea ce priveste competentele Parlamentului, evitandu-se, in special, legiferarea abuziva prin ordonante de urgenta.

APCE este unul dintre cele doua organe statutare ale Consiliului Europei. Adunarea este formata din 318 parlamentari delegati de catre parlamentele nationale ale celor 47 de state membre ale Consiliului. APCE alege judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Ambasadorul SUA o lauda pe Kovesi: Nu e surprinzator ca are dusmani, dar eu o aplaud puternicIrish Times lauda DNA si vorbeste despre riscul ca PSD sa castige alegerileEuronews lauda DNA si lupta anticoruptie din Romania: Bulgaria e cu 10 ani in urmaKovesi, "femeia in fata careia tremura Romania", laudata in Der Spiegel: In loc de cafea bea lacrimi de corupti ...citeste mai departe despre "Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei cere autoritatilor romane sa sustina "activitatea remarcabila a DNA"" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#APCE laude DNA, #DNA laudata APCE , #Stiri Administratie