Strategia energetica a Capitalei, pe ordinea de zi a consiliului primariei

Duminica, 18 Decembrie 2011, ora 15:26
1731 citiri
Strategia energetica a Capitalei, pe ordinea de zi a consiliului primariei

Strategia energetica a Capitalei care prevede, printre altele, concesionarea serviciului de furnizare a energiei termice si construirea de surse nepoluante, se afla pe ordinea de zi a sedintei de marti a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

Potrivit raportului de specialitate, strategia vizeaza neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon pentru producerea de energie termica din 2020 si reducerea emisiilor generate de transport cu 50% pana in 2020.

"Strategia deshide o perspectiva reala, prin introducerea utilizarii cu preponderenta a resurselor disponibile de energie regenerabila ale Capitalei, constand in potentialul imens al energiei solare si al recuperarii energiei rezultate din incinerarea deseurilor, astfel fiind singura solutie care poate oferi bucurestenilor sansa de avea servicii de calitate la cele mai mici preturi date de piata acestor servicii", se arata in raport.

Fundamentala este, astfel, construirea de surse de producere neutre din punct de vedere al emisiei de dioxid de carbon.

In 2020, aproximativ 40% din valoarea totala a cererii in 2020 ar urma sa fie asigurata de la sistemele de incalzire solara, 20% - din facilitatile de transformare a deseurilor in energie si tot 20% - de la centralele de cogenerare descentralizate, pe baza de bio-combustibil, potrivit strategiei edililor.

In privinta subventiei generalizate aplicata tarifului la energia termica, aceasta este inlocuita, conform strategiei, cu o schema de subventii acordate pe criterii sociale.

Tariful gigacaloriei subventionate pentru consumatorii casnici din Bucuresti este, in prezent, de 170 de lei. Fara subventie, bucurestenii ar trebui sa plateasca gigacaloria la pretul de productie, respectiv 318 lei cu TVA.

Din acest pret, 60% este tariful perceput de producatorul ELCEN, iar restul, cel al RADET, prin intermediul careia apa calda si caldura ajung in apartamente.

Conform Strategiei energetice a Capitalei, masura legata de schema subventiilor, "impreuna cu concesionarea cu aport de capital a serviciului de furnizare a energiei termice in Bucuresti si aducerea acestuia la un nivel de calitate comparabil cu un sistem performant", va avea "un aport pozitiv asupra bugetului primariei, degrevandu-l de un efort investitional de aproximativ trei miliarde de euro in urmatorii 10 ani".

Primarul general a afirmat in mai mult randuri ca Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (RADET), de la care bucurestenii primesc caldura si apa calda, este o "gaura neagra" pentru bugetul Capitalei si trebuie privatizata.

Impactul financiar generat de intarzierea implementarii strategiei este unul major, considera edilii. Astfel, se estimeaza ca fiecare cinci ani de intarziere aduc costuri suplimentare egale cu valoarea totala a investitiilor pentru atingerea obiectivelor.

O parte a consilierilor generali ai Capitalei considera insa ca, dincolo de utilitatea "pe fond" a strategiei, este prematur ca aceasta sa fie luata in discutie in conditiile "impasului" cu ELCEN.

"Ar fi minunat sa avem o astfel de strategie, dar este prematur. Una dintre probleme se refera la faptul ca nu avem o piata de energie in Bucuresti, adica mai multi producatori de la care sa cumparam la un pret mai mic. Capitala cumpara acum, in proportie de 95%, de la ELCEN, care in momentul de fata detine monopolul", a declarat un membru al CGMB.

In actualitate ramane si problema datoriilor pe care furnizorul de caldura si apa calda pentru bucuresteni (RADET) le are la producatorul ELCEN. Potrivit viceprimarului general Mircea Raicu, datoria "de baza" este de circa 220 de milioane de euro, iar penalitatile, de 250 de milioane de euro.

CGMB a aprobat, la 28 noiembrie, hotararea prin care propuna guvernului stergerea penalitatilor la datoria istorica a RADET catre ELCEN.

Stergerea datoriilor ar urma sa se faca in baza unui memorandum.

La 30 octombrie, Raicu a declarat ca Executivul este de acord cu stergerea penalitatilor la datoriile RADET catre Elcen, cu conditia ca datoria de baza sa fie platita de primaria Capitalei "intr-un termen rezonabil".

Tot in octombrie, edilii spuneau ca, daca nu vor fi sterse penalitatile, Primaria Capitalei va avea bani de subventii pentru caldura doar pana la sfarsitul anului.

#strategie energetica bucuresti, #sedinta consiliul general bucuresti, #energie electrica pret, #pret energie , #Primaria