Cum se transforma licitatiile publice in fraude fiscale

Joi, 30 Mai 2013, ora 11:26
2170 citiri
Cum se transforma licitatiile publice in fraude fiscale

Firma Florconstruct, al carei patron, Vasile Florea, este inculpat in dosarul de evaziune fiscala cu materiale de constructii cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, se numara printre cele patru societati care s-au inscris la licitatia organizata de Primaria Suceava pentru repararea drumurilor.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, joi, ca la licitatia pentru desemnarea firmei care va repara drumurile din municipiu in urmatorii doi ani au fost depuse pana joi, data limita, patru oferte.

El a spus ca au depus oferte firma Tehnica Assits Botosani, in asociere cu o alta firma, asocierea dintre SUCT SA Suceava, Florconstruct SRL Suceava si ConBucovina Suceava, SCCF Timisoara si firma Geiger Romania. Ofertele vor fi analizate de comisia de licitatie, care va stabili castigatorul.

Contractul va fi incheiat pentru o perioada de doi ani si este in valoare de 28 de milioane de lei.

Firma Florconstruct, impreuna cu SUCT SA, a catigat si anul trecut licitatia anuala de reparare a drumurilor din municipiu, contractul fiind de 14 milioane de lei.

Ion Lungu a spus ca a decis organizarea de licitatii multianuale "pentru a se elimina bocajele in activitatea de reparare a drumurior generate de procedura de selectie pentru atribuirea contractelor anuale".

Firma Florconstruct, detinuta de Vasile Florea, are ca obiect principal de activitate "constructii de autostrazi, drumuri si baze sportive".

De asemenea, firma asigura servicii de "salubritate si depoluare", precum si "constructii de cladiri si lucrari de geniu, confectii metalice, tamplarie metalica si din lemn".

Incepand cu anul 2001, firma a avut zeci de contracte cu primariile din Suceava, Radauti, Falticeni, Campulung Moldovenesc, dar si cu primariile unor comune din judet, atat pentru salubrizare, cat si pentru reparatii la strazi.

Firma Florconstruct a castigat, in asociere cu alte trei firme, lucrarile de modernizare a 14 strazi din municipiul Suceava, inclusiv a magistralei principale pentru aproximativ 40 de milioane de lei, printr-un proiect finantat prin POR.

Florconstruct a mai castigat, saptamana trecuta, tot in asociere, licitatia pentru salubrizarea municipiului Suceava, in valoare de aproape 25 de milioane de lei, rezultatul licitatiei fiind contestat.

Aceeasi firma a avut, in perioada 2008-2012, un contract cu DGASPC Suceava pentru ridicarea gunoiului menajer si vidanjare, in 2012 incasand 113.000 lei pentru aceste activitati, iar in 2013 a obtinut doar contractul pentru ridicarea gunoiului, in valoare de 6.767 de lei.

Florconstruct a castigat, in noiembrie 2012, contractul pentru deszapezirea drumurilor nationale din Sectia Campulung Moldovenesc, pentru 3,12 milioane de lei fara TVA. Cu Primaria Radauti, firma a avut in 2010 un contract pentru asfaltari in valoare de 1,7 milioane de lei.

Patronul firmei, Vasile Florea, a fost retinut, in noaptea de luni spre marti, intr-un dosar de spalare de bani si evaziune fiscala cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, prin tranzactii fictive cu materiale de constructii.

Ulterior, Tribunalul Suceava a decis ca Florea sa fie cercetat in libertate, in acest caz fiind arestate preventiv 15 persoane.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#frauda fiscala licitatie publica, #frauda fiscala Suceava , #Primaria