Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Un strigat de durere: "Jos labele de pe Hidroelectrica!"

Un strigat de durere: "Jos labele de pe Hidroelectrica!"


"Jos labele de pe Hidroelectrica!" este un strigat de durere catre colonialisti vest-europeni! De durere pentru ca este vorba de ultima dintre valorile nationale neconfiscate inca de catre acestia!

In urma cu peste 60 de ani, imediat dupa razboi, izbucnea, pe axa noii confruntari Est-Vest, conflictul sangeros din Coreea. Propaganda comunista, aflata ea insasi in faza primitiva, tuna si fulgera, strigand catre imperialisti americani sau nedefiniti "Jos labele de pe Coreea!".

Eram pe atunci un prichindel si desigur nu intelegeam prea bine cum sta treaba, dar mi-au ramas puternic si definitiv intiparite in minte reprezentarile grafice cu mainile paroase considerate uzurpatoare, care insoteau sloganul! Si n-am crezut ca voi ajunge vreodata sa resimt nevoia din rarunchi sa strig "Jos labele", de data aceasta in deplina cunostinta de cauza si cu intreaga indrituire.

Fapt cu atat mai bizar cu cat au trecut peste sase decenii, comunismul a disparut in negura istoriei si Romania, cel putin dupa unele teorii, a pornit pe calea capitalista a economiei de piata si democratiei.

Cale minata, s-a crezut un timp, de originalitatea romaneasca desfiguranta, dar, in cele din urma, dupa douazeci de ani, indeosebi dupa aderarea la Uniunea Europeana, s-a constatat ca tara este de fapt condamnata la un statut colonial, de periferie de consum pentru un centru de decizie strain.

Strainii nu au ce cauta la gestionarea resurselor nationale hidro

Amplasamentele hidroenergetice favorabile sunt de la Dumnezeu si trebuie sa apartina celor carora El le-a lasat, adica romanilor. Valorificarea lor s-a facut cu eforturi materiale si umane uriase, cu sacrificii, toate ale romanilor.

Energia din surse hidro este ieftina doar in urma acestor eforturi!

Strainii n-au ce sa caute in gestionarea acestei resurse si nici in a beneficia, indiferent de cale, de pe urma ei. Este un monopol natural si de roadele acestuia trebuie sa se bucure romanii si numai romanii.

Piata de energie este deschisa investitiilor straine de ani si ani. A venit vreun strain sa faca vreun baraj sau vreo hidrocentrala?! Nu! Pur si simplu pentru ca, in timp ce costurile sunt imense, profiturile nu pot veni decat dupa perioade indelungate. Din colonia numita Romania, colonialistii vest-europeni, carora la imparteala le-a fost repartizata Romania, vor sa extraga profit lejer si rapid, daca se poate fara investitii, ci doar prin presiuni, santaj, preluari de-a gata si cumparari pe nimic.

Potrivit unui program colonialist bine ticluit, distrugerea sistemului energetic integrat romanesc - care ii deranja cel mai mult pe colonialistii vest-europeni - a inceput cu dezmembrarea acestuia. Asa au aparut componentele pe surse de producere a energiei electrice care erau evident mult mai vulnerabile decat sistemul integrat la presiuni si malversatiuni externe.

Hidroelectrica a devenit piesa de baza in atentia corbilor externi, pentru ca producea energia electrica cea mai ieftina. Pana la trecerea in maini straine, Hidroelectrica a fost extorcata sistematic cu concursul unor romani din administratia companiei si din clasa politica, cu peste doua miliarde de euro numai din contractele defavorabile de livrare de energie ieftina prin intermediul asa-numitilor "baieti destepti", mai toti cu origine in tarile colonialiste ale centrului.

Tot atatea miliarde pierdute pentru investitii necesare in infrastructura energetica a tarii!

De ce vor coloniastii sa preia Hidroelectrica

Acum, colonialistii considera ca a venit timpul sa preia direct Hidroelectrica. Motivul este simplu. Au existat doua incercari din partea coloniei - altfel timide si prost gestionate, parca doar-doar sa nu reuseasca! - de a recoagula statul din faramituri in sistemul energetic, in vederea constituirii unui jucator sau a doi jucatori energetici romanesti pe plan regional.

Ambele proiecte aveau in mod obiectiv in centru, dupa cum era si inevitabil, Hidroelectrica. Prin presiuni uriase si manevre josnice, colonialistii straini au blocat ambele proiecte. Dar noi surprize nu mai vor! Si cel mai simplu este sa ia Hidroelectrica din mana romanilor.

Agentul de vanzari al colonialismului international - FMI - preseaza sistematic pentru privatizarea Hidroelectrica. Jalnicul broker al colonialismului vest-european - respectiv Comisia de la Bruxelles - face acelasi lucru.

Beneficiarii - adica indeosebi marile companii energetice vest-europene - executa manevrele necesare. Se retrag in corpore din singurul proiect romanesc viabil pe rol - constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda - pentru a baga in cofa guvernul roman si a-l forta astfel sa privatizeze Hidroelectrica.

Si daca din colonia numita Romania nu vine vreo alta replica, macar sa le strigam viguros colonialistilor "Jos labele de pe Hidroelectrica!".

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 3676 ori