MTI: 22 de drumuri, inchise, 35 de trenuri anulate, circulatia pe aeroporturi se desfasoara normal

Sambata, 04 Februarie 2012, ora 12:31
2191 citiri
MTI: 22 de drumuri, inchise, 35 de trenuri anulate, circulatia pe aeroporturi se desfasoara normal

Un numar de 22 drumuri nationale si Autostrada Bucuresti - Constanta raman inchise, insa multe dintre aceste drumuri ar putea fi deschise, cu restrictii de tonaj, a anuntat sambata, Cristian Andrei, director de intretinere in Compania Nationala de Drumuri (CNADNR).

"Multe din cele 22 de drumuri nationale vor fi redeschise in cursul zilei, cel mai probabil cu restrictii. In perioada imediat urmatoare se vor produce ploi care, asociate cu temperaturi negative la nivelul solului, vor produce polei pe reteaua de drumuri. Vom actiona cu material antiderapant pentru ca circulatia sa se desfasoare in siguranta", a precizat reprezentantul CNADNR.

In ceea ce priveste circulatia pe calea ferata, patru linii de cale ferata sunt inchise, iar 35 de trenuri sunt anulate, in special trenuri cu rang personale pe rute nesolicitate, iar echipele CFR actioneaza cu 148 mijloace pentru deszapezirea celor zece sectii de circulatie inchise la aceasta ora.

"Sunt anulate 35 de trenuri, patru sectii feroviare sunt inchise, pe relatiile Urziceni - Slobozia, Bucuresti Sud - Oltenita, Chiajna - Jilava si Ploiesti Sud - Urziceni.Nu se inregistreaza intarzieri semnificative la trenurile interne, doar la cele internationale, acestea avand la intrarea in tara intarzieri de peste 300 de minute ", a declarat Adrian Vlaicu, consilier la CFR Calatori.

Reprezentantii MTI au anuntat ca circulatia pe aeroporturile din Romania se desfasoara normal.

"Toate aeroporturile sunt deschise traficului aerian, la Aeroportul Henri Coanda avem o intarziere. De asemenea, se inregistreaza trei intarzieri la Aeroportul din Baneasa. Echipele intervin pe toate aeroporturile pentru a asigura desfasurarea traficului in conditii optime ", a precizat Claudia Varlan, director general Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR).

In domeniul naval, la ora 9.00, erau inchise: Portul Midia si Portul Medgidia, Canalul Poarta Alba - Midia Navodari si Canalul Bara - Sulina. De asemenea, patru nave de pasageri sunt blocate la kilometrii 312 si 313.

"Raman in continuare inchise cursele de persoane pe rutele: Crisan - Carorman, Crisan - Mila 23, Tulcea - Periprava, Tulcea - Sf. Gheorghe si Tulcea - Sulina. Dupa ora 10.00 incepem unele curse intre Tulcea si Sulina, pana la reluarea circulatiei, pentru a asigura aprovizionarea cu alimente si apa a locuitorilor din zonele respective ", a spus Mircea Staicu, secretar general adjunct in Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.

#drumuri inchise, #trenuri anulate, #intarzieri avioane , #Administratia Publica