Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Traian Basescu - Sanatea, sub presiunea multor interese

Traian Basescu - Sanatea, sub presiunea multor interese


Presedintele Traian Basescu a reiterat ca exista anumite "interese exterioare" Ministerului Sanatatii de a nu lansa in dezbatere publica pachetul minim de servicii medicale, punctand ca intreaga echipa din MS este ezitanta si sub presiunea multor interese.

"Este o ezitare continua in Ministerul Sanatatii si, rog sa fiu scuzat, nu acuz pe nimeni, dar de asta am ajuns sa vorbesc si in Parlament despre nevoia de a fi facut pachetul minim de servicii. Pentru ca parerea mea este ca interesele exterioare Ministerului Sanatatii fac ca acest pachet sa nu fie facut public", a declarat Basescu, duminica, la Pro Tv.

Presedintele a precizat ca atunci cand vorbeste despre interese exterioare se refera la producatori de medicamente sau furnizori de echipamente pentru spitale care ar avea de pierdut prin faptul ca pachetul minim regleaza costurile pe o anume directie.

Cat priveste relatia cu subsecretarul de stat Raed Arafat, Basescu spune ca nu mai are nimic de conciliat cu acesta.

"Toata echipa de la Ministerul Sanatatii este o echipa ezitanta si sub presiunea multor interese. De aceea a si fost distrusa propunerea de dezbatere publica pe care Guvernul si eu am facut-o pe un proiect de lege care ar fi putut, in mod civilizat, sa fie dezbatut, sa spunem ce e bine, ce e rau, sa il imbunatatim, ca a fost o lansare in dezbatere publica. Reactia celor interesati sa nu se intample nimic in sanatate a fost atat de puternica incat eu ce sa mai spun?", a completat Basescu.

Seful statului a spus ca are cateva nume in cazul "baietilor destepti" din sanatate, dar nu le va face publice acum si ca se va ajunge in instanta, la fel ca in cazul celor din energie.

"La fel o sa fie si cu cei din sanatate, pentru ca nu mai putem continua asa. Aici este un furt pe care toata lumea il stie, bolnavii il simt pe spinarea lor si totusi avem o campanie impotriva oricarei incercari de a moderniza acest sistem", a conchis presedintele.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1240 ori