Noi reguli pentru deszapezirea drumurilor

Marti, 08 Noiembrie 2011, ora 15:52
1669 citiri
Noi reguli pentru deszapezirea drumurilor

Deszapezirea drumurilor se va face dupa noi reguli stabilite de Ministerul Transporturilor, reguli care ar urma sa micsoreze costurile.

Deszapezirea autostrazilor si a drumurilor publice cu patru si doua benzi care asigura legaturile cu garile, porturile, aeroporturile si punctele de treceri de frontiera se va face in maxim opt ore dupa incetarea viscolului, fata de perioada de zece ore prevazuta in prezent.

"Prin modificarile operate asupra Normativului din 2005, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si-a propus sa elaboreze o reglementare tehnica moderna, unitara, coerenta si eficienta cu privire la modul de interventie in timpul iernii pe reteaua rutiera din administrare in vederea asigurarii viabilitatii drumurilor in sezonul rece", se arata intr-un comunicat transmis marti de Ministerul Transporturilor, citat de Newsin.

Astfel, deszapezirea drumului de nivel de interventie 1 pe minim o banda de circulatie s-a realizat in anii anteriori la maxim zece ore dupa incetarea viscolului, iar in noul normativ se face dupa maxim opt ore. De asemenea, curatarea se va face in maxim doua zile, fata de patru zile cat este in prezent.

Nivelul 1 de interventie include autostrazile, drumurile publice cu patru sau cu doua benzi de circulatie care leaga Capitala de municipiile de judet si cele care leaga municipiile de municipiile resedinta de judet. In aceasta categorie sunt incluse si drumurile nationale, judetene sau comunale care asigura legatura cu garile, porturile, aeroporturile si punctele de treceri de frontiera sau care conditioneaza aprovizionarea cu materii prime, alimente sau forta de munca.

Drumurile judetene vor fi deszapezite in maxim 16 ore

Pentru restul drumurilor nationale care fac parte din clasa tehnica III si drumurile judetene care asigura legatura cu centrele de comuna, deszapezirea se va face dupa maxim 12 ore, fata de 24 ore, iar curatarea zapezii in maxim trei zile, comparativ cu cinci zile.

In cazul drumurilor publice care trebuiesc mentinute in stare de viabilitate, in vechiul normativ deszapezirea drumului se realiza la maxim 48 ore dupa incetarea viscolului, iar in noul normativ se face dupa maxim 16 ore. Pentru aceleasi drumuri, curatirea zapezii se realiza in maxim sapte zile, iar din aceasta iarna in maxim patru zile.

Totodata, au fost introduse precizari si modificari privind structura planului operativ de actiune pe timpul iernii, privind formatia de utilaje si echipamentele corespunzatoare nivelurilor de interventie prin reducerea numarului utilajelor cu peste 20%, dar si privind aprovizionarea cu materiale antiderapante, respectiv granulozitate, cantitati, termene de aprovizionare.

"Varianta revizuita a normativului va fi inclusa si in documentatia de achizitie a acordurilor cadru si contractelor subsecvente aferente pentru activitatea de intretinere mutianuala vara si iarna in perioada 2012-2014 la cele sapte directii regionale de drumuri si poduri din cadrul CNADNR. Ordinul va intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial", se mai spune in comunicat.

#reguli deszapezire 2012, #deszapezire autostrazi 8 ore 2012, #dezsapezire reguli Ministerul Transporturilor , #Administratia Locala