Reglementari noi in cazul inregistrarii in scopuri de TVA

Miercuri, 30 Noiembrie 2011, ora 09:51
1398 citiri
Reglementari noi in cazul inregistrarii in scopuri de TVA

Incepand cu data de 1 decembrie 2011, societatile comerciale care solicita inregistrarea in scopuri de TVA vor respecta noi reglementari.

Persoanele care solicita inregistrarea in scopuri de TVA trebuie sa depuna o cerere de inregistrare in scopuri TVA, precum si anexale la cererea de inregistrare in aceeasi zi cu depunerea cererii de inmatriculare in Registrul Comertului.

Totodata, este obligatoriu sa se depuna la organele fiscale competente si o declaratie de mentiuni, insotita de anexa la declaratie.

Astfel, noua procedura de inregistrare a firmelor presupune depunerea formularului 098 si a Anexei la Cererea de inregistrare in scopuri de TVA, electronic, in format pdf.

Documentele insotitoare constau in copii legalizate ale actelor de identitate ale administratorilor; documente privind detinerea legala a spatiului aferent sediului social si a sediilor secundare, declaratia pe proprie raspundere a administratorilor cum ca nu au comis infractiuni si fapte ilegale, conform legislatiei in vigoare.

Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2.795/2011 reglementeaza criteriile pentru conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA.

De asemenea, noua procedura de inregistrare presupune verificarea existentei spatiului aferent sediului social si a sediilor secundare declarate, verificarea criteriilor de evaluare si intocmirea de catre organul fiscal a unui referat prin care se va stabili punctajul obtinut, precum si emiterea deciziei de aprobare sau respingere in termen de maxim trei zile lucratoare.

La data intrarii in vigoare a acestui ordin - 1 decembrie 2011 - se abroga Ordinul anterior al Ministrului Finantelor Publice care vizeaza stabilirea criteriilor pentru conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei in 24 mai 2011.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#reglementari noi TVA, #inregistrare TVA modificari , #Administratia Finantelor