Guvernul va acoperi de la bugetul de stat corectiile aplicate pentru licitatiile publice

Miercuri, 17 Iulie 2013, ora 17:21
1836 citiri
Guvernul va acoperi de la bugetul de stat corectiile aplicate pentru licitatiile publice

Corectiile aplicate la acordarea contractelor de achizitie publica vor fi suportate de la bugetul de stat in cazul licitatiilor initiate inainte de 10 iunie 2011 fara un aviz consultativ UCVAP, initiate dupa 10 iunie 2011 fara observatii ale UCVAP sau initiate dupa octombrie 2011 cu evaluarea ANRMAP.

Procedura a fost reglementata prin ordonanta aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului.

"Guvernul a aprobat aceasta ordonanta in care se stabileste suportarea de la bugetul de stat a corectiilor financiare si/sau creantelor bugetare stabilite prin note de constatare a neregulilor si de stabilire a corectiilor financiare prevazute de OUG nr. 66/2011, dupa cum urmeaza: In cazul contractelor de achizitie publica, a caror procedura de atribuire a fost initiata inainte de 10 iunie 2011, pentru care nu exista un Aviz consultativ emis de UCVAP/CVAP (Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice / Compartimentele de verificare a achizitiilor publice); in cazul contractelor de achizitie publica, a caror procedura de atribuire a fost initiata dupa data de 10 iunie 2011, pentru care exista inscrisa opinia 'fara observatii' de catre UCVAP/CVAP; contractele de achizitie publica, a caror procedura de atribuire a fost initiata incepand cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentatia de atribuire a fost evaluata de ANRMAP in conformitate cu atributiile sale", se arata intr-un comunicat transmis de Executiv.

Pana in prezent, corectiile financiare dispuse de catre Comisia Europeana erau imputate autoritatilor contractante cu solicitarea sa fie acoperite de la bugetul local, dar multe consilii judetene au actionat in instanta ministerele care gestionau respectivul program comunitar si de multe ori au castigat procesul.

Saptamana trecuta, premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul va suporta corectiile financiare aplicate de Comisia Europeana la programele operationale doar in cazul beneficiarilor care nu prezinta neregularitati, constatate de DLAF sau Parchete.

"Ordonanta e foarte dureroasa pentru buget, dar e foarte buna pentru beneficiari, in sensul in care pentru toti beneficiarii care nu au facut nimic rau si nu au incalcat nicio regula, le suportam de la buget,. Toti cei care au neregularitati constatate de DLAF, mai departe de Parchet, pentru aceia evident ca nu platim de la buget, insa cele mai multe cazuri sunt de cei care n-au avut nicio neregularitate, nicio sesizare, ci pur si simplu li s-a aplicat corectia sistemica, pentru ca in noiembrie (2011 - n.r.) s-a constatat ca nu este vorba de un caz sau doua, ci s-a constatat ca sistemul nostru era un sistem cu mari problema", a spus Ponta.

Acesta a aratat ca, prin suportarea corectiilor de la buget, Guvernul evita procese din partea celor care au procedat corect, cat si falimentul unor unitati administrativ-teritoriale.

Premierul a precizat ca in cazul Programului Operational Sectorial Regional, corectiile se ridica la 750 milioane lei.

#achizitii publice Romania, #corectii licitatii publice, #contracte achizitii publice , #Achizitii publice