O mare companie de telefonie mobilă scumpește abonamentele. "Dacă ai semnat, ești bun de plată", avertizează un analist economic

Sambata, 01 Februarie 2025, ora 17:02
186746 citiri
O mare companie de telefonie mobilă scumpește abonamentele. "Dacă ai semnat, ești bun de plată", avertizează un analist economic
Telefon mobil - FOTO Pixabay

O serie de clienți ai companiei Orange România s-au plâns de faptul că au primit mesaje SMS în care sunt anunțați că li se vor scumpi tarifele la abonamente, din cauza inflației.

În unele situații, o asemenea procedură de scumpire poate fi un abuz, a declarat analistul economic Adrian Negrescu, citat de Libertatea.

„Orange România a introdus, în noile contracte semnate cu clienții, o clauză care le permite, practic, să crească din pix tarifele de abonament cu 5-8%, invocând condițiile pieței, în special contextul inflaționist. Majorarea este anunțată printr-un simplu SMS, nu prin semnarea unor acte adiționale”, a spus analistul Adrian Negrescu.

În opinia lui Negrescu, anunțul de scumpire se referă și la abonamentele care au fost încheiate pe termen de doi ani, cu un preț fix. „Nu mai conteaza că ai contractat un serviciu pe doi ani, cu un preț fix. Dacă ai semnat, ești bun de plată”, trage concluzia Negrescu.

Abonamentele mai vechi nu aveau stipulate în contract posibilitatea ca tarifele să fie majorate din cauza inflației.

Contractele mai vechi n-ar fi avut inclusă o clauză care să menționeze posibilitatea majorării

„Problema, din punctul meu de vedere, este în ceea ce privește contractele mai vechi, care nu au această clauză, și acolo unde o majorare a tarifelor, fără bază legală, poate fi privită ca un abuz. Asta mai cu seama că, din discuția avută cu un operator de la serviciul de relații cu clienții, am aflat că creșterea tarifelor se aplică la toate contractele aferente clientului”, explică Adrian Negrescu.

Analistul economic îi îndeamnă pe românii care au abonament la telefonia mobilă să își verifice facturile emise începând cu 1 ianuarie 2025 și să citească clauzele din contract, pentru a vedea daca operatorii l-au taxat sau nu în plus.

„Cred că e este important să verificăm, de acum încolo, orice contract de prestări servicii care ne este pus în față, pentru a evita să devenim victimele unor astfel de comportamente de piață, discutabile din perspectiva predictibilității contractuale”, conchide Adrian Negrescu.

Citeşte întreaga ştire: Orange România scumpește abonamentele din cauza inflației. Adrian Negrescu: „Fără bază legală, poate fi un abuz”.

Într-adevăr, compania Orange a transmis un document intitulat "Notificare privind majorarea prețurilor abonamentelor pentru serviciile furnizate afacerii tale de către

Orange România".

"Pentru a ne păstra promisiunea de a fi un furnizor de servicii convergente fix-mobil și IT&C de top, începând cu 1 decembrie 2024, vom majora prețurile abonamentelor cu 5%. Această majorare se va aplica pentru toate serviciile contractate de voce și date mobile, voce și internet fix, M2M, TV și IT&C* și se va regăsi pe prima factură emisă după data sus comunicată", precizează această Notificare.

Documentul de mai sus pare să fi fost adresat clienților persoane juridice, care au abonamente Business. Nu este clar dacă scumpirea tarifelor se aplică și abonaților persoane fizice.

...citeste mai departe despre "O mare companie de telefonie mobilă scumpește abonamentele. "Dacă ai semnat, ești bun de plată", avertizează un analist economic" pe Ziare.com

Analist economic despre tarifele impuse Europei de Donald Trump: România „pare să joace rolul victimei de serviciu”
Analist economic despre tarifele impuse Europei de Donald Trump: România „pare să joace rolul victimei de serviciu”
Analistul economic Adrian Negrescu susține că noile tarife de 25% la importurile de aluminiu și oțel impuse de președintele american Donald Trump, valabile la nivel global și fără...
#abonamente telefonie mobila, #scumpire, #Orange Romania, #adrian negrescu, #inflatie Romania , #Stiri Internet

Curs valutar

1 EUR = 4.9771 RON

-0.0002

1 USD = 4.7550 RON

-0.0235
  1. Un milionarul român din Silicon Valley vede România ca viitor lider în domeniul inteligenței artificiale: "Este un moment crucial în istorie. Acesta este viitorul"
  2. Ce nu știați despre funcțiile ascunse din Google Maps: Cum să vedeți în avans traficul din oraș
  3. iPhone-ul viitorului. Apple pregătește o tehnologie care ar putea transforma telefonul în telecomanda supremă, care poate controla orice obiect inteligent din jurul nostru
  4. Samsung surprinde! Tehnologia care ar putea schimba complet reclamele, magazinele și afișajele urbane, totul cu zero consum
  5. Cum să folosiți funcția ascunsă din Android pentru a economisi spațiu de stocare
  6. Actualizările Samsung la One UI 7 sunt gata să înceapă! Lista completă a dispozitivelor eligibile
  7. Europa ripostează în fața dominației AI din SUA și China. Cum vor europenii să concureze cu ChatGPT și DeepSeek
  8. Google dezvăluie cum își "educă" părinții din România copiii în era digitală: la ce vârstă primesc primul smartphone și principalele preocupări legate de siguranța online
  9. O companie românească importantă renunță la un întreg departament în detrimentul inteligenței artificiale
  10. realme 14 Pro surprinde industria! Telefonul care își schimbă culoarea la frig ajunge pe piață